Demachierea ochilor

Un pas important pentru o vedere sănătoasă este demachierea ochilor. Află și tu care poate fi impactul unei demachieri neadecvate.

Dacă ești femeie, știi că una din regulile de bază ale vieții de zi cu zi este să te demachiezi. O rutină de curățare, atât seara, cât și dimineața este necesară pentru un ten „fără probleme”.

Știai că o demachiere incompletă sau superficială are impact și asupra ochilor?

Ai auzit de povestea femeii din Australia care vorbea despre cum purtarea rimelului a devenit atât de dureroasă încât a încetat să îl mai folosească?

Ea a povestit că timp de 25 de ani a folosit mascara și nu s-a demachiat corespunzător, iar într-o zi a simțit dureri la ochi. A descoperit o problemă gravă cu produsul care a provocat conjunctivită foliculară și care ar fi putut duce la alte probleme oculare.

Zgârieturi oculare

Știi senzația aceea de șmirghel când te scarpini la ochi după ce ți-a intrat ceva în el? Cam asta trebuie să fi simțit această femeie. Particulele de mascara pot duce la zgârieturi, ce ulterior se resimt ca durere.

Zgârieturile de pe orice suprafață a corpului pot duce la o infecție dacă se murdăresc și dacă nu sunt spălate imediat cu apă și dezinfectate suficient de bine.

În cazul ochiului, frecatul înrăutățește situația. Picăturile lubrifiante pentru ochi ce conțin dexpantenol pot ajuta.

 

Machiaj adecvat

Este important să știi cum te poate afecta machiajul. Poate fi tentant, dar este crucial să fim atenți și să avem grijă de noi înșine înainte de a investi într-un produs de make-up. De asemenea, instrumentele cu care aplicăm machiajul (pensule, bureței) trebuie igienizate periodic, pentru a evita acumularea de machiaj în combinație cu praf, piele moartă sau bacterii.

Aplicarea unor produse necorespunzătoare pentru perioade lungi de timp ar putea duce la infecții care vor provoca durere.  Se aplică și în cazul purtării lentilelor de contact, care pot duce la conjunctivită – inflamație în jurul genelor cel mai frecvent cauzată de reacții alergice.

Mascara a fost cunoscută ca fiind cauza unor probleme care variază de la iritații ușoare, până la cazuri grave, dacă este aplicată incorect, așa că iată câteva sfaturi utile:

  1.     Notează-ți data deschiderii produsului și verifică valabilitatea sa după deschidere.
  2.     Curăță ustensilele pentru machiaj, regulat.
  3.     Dacă ai orice fel de infecție la nivelul ochilor, aruncă produsele pe care le-ai folosit până atunci.
  4.     Nu împărți produsele de make-up cu altcineva.
  5.     Include picături lubrifiante pentru ochi în rutina ta zilnică de îngrijire.

 

Dacă anumite simptome persistă este indicat să mergi la un control oftalmologic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *